Ministerul Educației preia ancheta în cazul elevului cu ADHD

Ministerul Educației preia ancheta în cazul elevului cu ADHD
Publicat: 24/10/2016, 17:22
Actualizat: 08/02/2017, 21:46

O comisie mixtă de la București a ajuns, luni, la Inspectoratul Școlar din Argeș și a cerut documentele care ar atesta boala de care suferă copilul de clasa a șaptea, față de care colegii au protestat prin neintrarea la cursuri, cerându-i astfel mutarea la o altă instituție de învățământ.

„Reprezentanții Ministerului Educației în colaborare cu reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale au venit la Inspectoratul Școlar să verifice dacă diligențele pe care le-am făcut noi sunt legale, dacă sunt corecte. Noi am avut o discuție de principiu și le-am pus la dispoziție și câteva procese verbale încheiate de-a lungul timpului cu părinții pentru a se verifica eforturile făcute atât pe către școală cat și de către Inspectoratul Școlar. La ultimul certificat de orientare școlară există și specificația ADHD din partea unui grup de specialiști. Școala știa despre acest lucru pentru că i-au sprijinit și pe copil și pe părinți”, a declarat Dumitru Tudosoiu, inspector general al ISJ Argeș.

Părinții elevului acuzat că și-ar agresa colegii, au declarat corespondentului MEDIAFAX că fiul lor nu a creat niciodată probleme în familie. Elevul cu ADHD a fost scutit de la orele de curs 10 zile, timp în care trebuie să fie supus unei expertize medicale.

Săptămâna trecută, elevii clasei a 7- a B din Școală „I.L. Caragiale” din Pitești au refuzat să intre, timp de trei zile consecutiv, la ore, afirmând că nu mai acceptă să învețe în aceeași clasă cu un coleg care ar suferi de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). Elevii protestatari spuneau că acesta îi agresează fizic și verbal, dar și că îi amenință cu moartea.

Copiii, împreună cu părinții lor, au protestat în holul de la intrarea în instituția de învățământ. Ei au purtat pancarte prin care cereau să fie lăsați să învețe, iar colegul lor probleme de sănătate să fie transferat la o altă școală.

Uniunea Națională a Studenților din România a transmis un comunicat prin care solicită părinților și elevilor clasei a 7-a B, de la școala „I.L. Caragiale” din Pitești, să înceteze protestul și să permită copilului să participe la cursuri. De joi până luni, cei 29 de elevi ai clasei a VII-a B au mers la ore.

Vineri, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități a depus o plângere penală la Parchet, pentru șantaj, incitare la ură sau discriminare împotriva a 4 părinți care și-ar fi instigat copiii să protesteze față de elevul cu ADHD.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Vica Blochina, adevărul despre despărţirea dintre Alex Bodi şi Ema Uta: ”S-a săturat să îl...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
TAXĂ mai mare pentru 2,1 milioane de români. Se va da lege nouă
Prețurile la energia electrică explodează. Cât va costa curentul
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Igor Cuciuc își strigă durerea după înmormântarea unicului său copil. Imaginea emoționantă cu Andreea pe...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Beth, cățelușa preferată a Reginei Camilla, a murit. „A fost un companion foarte special”